Klaus Iohannis va participa la Congresul PNL, în cadrul căruia liberalii își aleg președintele. Care este mesajul pentru Florin Cîțu

Klaus Iohannis va participa la Congresul PNL, în cadrul căruia liberalii își aleg președintele. Care este mesajul pentru Florin Cîțu
Președintele Klaus Iohannis / Sursa foto: Administrația Prezidențială
Publicat: 22/09/2021, 11:12
Actualizat: 24/09/2021, 22:32

Președintele Klaus Iohannis, aflat în Statele Unite ale Americii, a anunţat că va participa la Congresul Partidului Național Liberal, care va avea loc sâmbătă, în cadrul căruia liberalii își vor alege președintele dintre actualul lider, Ludovic Orban, și Florin Cîțu, premierul susținut de PNL.

Șeful statului a anunțat, marți, într-o discuţie cu jurnaliştii care îl însoţesc la New York la Adunarea Generală a ONU, că va lua parte la lucrările Congesului PNL, ce va avea loc la Romexpo, cu prezența fizică a 5.000 de delegați, după cum preciza săptămâna trecută premierul Florin Cîțu.

„Florin Cîţu nu are motive să demisioneze sau să fie demis”

Cu privire la criza guvernamentală, Klaus Iohannis a arătat, că aceasta se va tranşa după congresele PNL şi USR PLUS, relatează Agerpres.

Klaus Iohannis a afirmat că nu crede într-o eventuală demitere a Guvernului după cele două congrese şi consideră că premierul Florin Cîţu poate conduce Executivul până la următoarele alegeri.

„Îl încurajez pe Florin să continue şi să nu se teamă şi pe liberali să rămână la guvernare. (…) Florin Cîţu nu are motive să demisioneze sau să fie demis”, a spus Klaus Iohannis.

Premierul Florin Cîțu a fost mandat, printr—rezoluție adoptată în unanimitate sâmbătă trecută de Biroului Politic Național al PNL – „pentru a lua măsurile și deciziile necesare pentru asigurarea în continuare a stabilității guvernamentale și pentru respingerea tentativelor parlamentare de demitere a Guvernului prin moțiune de cenzură”.

Șeful statului a mai afirmat că întotdeauna au existat curente diverse în PNL care s-au tranşat după alegerile interne, fie prin alinierea în spatele câştigătorului, fie prin trecerea la un alt partid, context în care a dat exemplul fostului lider liberal, Călin Popescu-Tăriceanu.

În ceea ce-l privește pe actualul lider PNL, Ludovic Orban, șeful statului a afirmat că mai are discuţii cu el. „Dar cine mai înţelege reacţiile lui Ludovic”, a adăugat Iohannis cu privire la declaraţiile recente ale liderului PNL la adresa sa. Recent, în 8 septembrie, Ludovic Orban a răspuns printr-un moment de tăcere atunci când a fost întrebat de jurnaliști dacă mai comunică cu liderul de la Cotroceni.

Preşedintele Klaus Iohannis conduce, de marţi până joi, delegaţia României la segmentul la nivel înalt al celei de-a 76-a sesiuni a Adunării Generale a ONU.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Serviciu militar obligatoriu pentru FEMEI. Ar putea fi chemate în Armată
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Nikola Tesla a iubit o porumbiță. „Dintre toate lucrurile, cel mai mult îmi plăceau cărțile”
×